LEGEA DE FIER A CANCERULUI
( 1. Lege biologică a Ştiinţei Vindecării)

Dr. med. Ryke Geerd Hamer

Totul a început cu propria mea “îmbolnăvire” de cancer testicular în anul 1979, după ce fiul meu DIRK a fost împuşcat în somn şi rănit mortal de principele V. E. de Savoia al Italiei. A murit la 4 luni după împuşcătură, în data de 07.12.1978.

După cum mi-am dat seama ulterior, am suferit atunci un conflict de pierdere şi am dezvoltat un cancer testicular. Pe vremea aceea însă nu cunoşteam încă aceste conexiuni, ci doar bănuiam că inflamaţia testiculelor, pe care am simţit-o la 2 luni după moartea fiului meu Dirk, ar trebui să fie legată într-un fel de moartea lui. Nu suferisem nici înainte şi nici după accidentul fiului meu de vreo boală serioasă şi mi-am propus ca, îndată ce voi avea ocazia, să cercetez şi să aflu, dacă nu cumva toţi pacienţii suferinzi de cancer au trăit anterior un asemenea şoc îngrozitor ca şi mine.

În seara zilei de 07.12.1978, fiul meu s-a stins din viaţă în braţele mele - la Spitalul Universitar de Chirurgie din Heidelberg. A fost cea mai neagră zi din viaţa mea. Cea mai cumplită disperare pe care o poate simţi un om este atunci când îi moare copilul. Şi asta în mijlocul unui cerc ostil de medici şi asistente.

Ştiam că şeful spitalului vorbea la telefon de trei ori pe zi cu avocaţii familiei Savoia. După relatările urologului Prof. Röhl, s-a ajuns de-a lungul acestor convorbiri telefonice la concluzia că ar fi mai bine dacă băiatul ar muri, acest lucru constituind un avantaj pentru familia Savoia, deoarece astfel ar scăpa de imaginea unui invalid care i-ar urmări tot restul vieţii. În afară de aceasta, ar ieşi mult mai ieftin, iar cu rudele ar ajunge cumva la o înţelegere. Autorităţile judecătoreşti din Franţa nu ar pune probleme (...), fapt confirmat între timp de Curtea Supremă franceză într-un mod macabru şi plin de dispreţ faţă de oameni prin eliberarea prinţului, respectiv judecarea lui în 1991, adică 13 ani! mai târziu, pentru delictul cavaleresc al deţinerii nepermise de armă!

Familia mea era în Roma, eu am rămas singur.

Nu doar tatăl victimei s-a îmbolnăvit în acea zi de 07.12.’78 de cancer (testicular), ci încă un tată, tatăl criminalului, care şi-a pierdut numele şi căsnicia, s-a îmbolnăvit de osteoporoză: Umberto II al Italiei.
Şi-a pierdut aprecierea de sine. Acum era tatăl unui criminal, iar onoarea familiei Savoia era pătată pe vecie. Umberto ne-a oferit o dovadă clasică cu privire la cât de exact comunică evoluţia conflictuală cu evoluţia “bolii”.

În perioada în care familia Savoia credea că procesul şi astfel recunoaşterea oficială a crimei puteau fi împiedicate (între timp au încercat să-mi cumpere tăcerea cu suma de 2.000.000 DM), boala fostului monarh se retrăgea în aceeaşi măsură în care conflictul părea a se linişti. Totul trebuia să dispară ca în ceaţă. Dacă nu ar fi avut loc un proces şi astfel nu s-ar fi dat nici o sentinţă, atunci s-ar mai fi vorbit încă puţin despre incident, după care totul s-ar fi liniştit.

Însă, în data de 18.05.1982, când Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie din Franţa a decis că prinţul trebuie acuzat de crimă premeditată şi că procesul trebuie să înceapă de îndată în cadrul Curţii cu juraţi, Umberto a avut o recidivă dramatică a conflictului. Stima sa de sine s-a prăbuşit!

Mai târziu a încercat să se întoarcă în Italia, la Roma, pentru a reface prestigiul casei regale, nu pentru a muri după cum se zvonea, deoarece italienii i-au oferit posibilitatea de a se întoarce în ţară singur. Umberto dorea neapărat să îl strecoare şi pe fiul său, însă italienii nu vroiau deocamdată să accepte criminalul.
Până la urmă s-a format totuşi o majoritate în favoarea lor, majoritatea aparţinând monarhiştilor, după ce ziarele şi revistele au dus o adevărată campanie de presă „pentru săracul rege”. Bineînţeles că trebuia să se permită şi reîntoarcerea familiei sale. Deja se vorbea fără jenă despre restaurarea monarhiei în Italia.
Fostul rege se afla atunci la Geneva, la un pas de graniţă.

În data de 02.03.1983, prin intermediul ANSA Bonn, am publicat mesajul procurorului şef din Bastia, în care acesta spunea că toate cercetările împotriva fiului fostului monarh au fost corupte de către ajutoarele, prietenii şi persoanele mituite de către mafia regală a Europei. Acest mesaj a fost publicat aproape în toate cotidianele din Italia. În acel moment, opinia ce fusese până atunci una pozitivă, s-a schimbat radical. Lumea şi-a amintit din nou de „crimă”, despre care în decursul acestei perioade nu se mai vorbise deloc.

Fostul rege Umberto, fiind un avid cititor de ziare a observat că nu mai avea nici măcar o şansă să se reîntoarcă în Italia împreună cu fiul său. A renunţat, şi-a dezmoştenit fiul şi peste zece zile a murit.
Cu puţin timp înainte, i-am transmis că ar fi trebuit mai bine să se arunce la picioarele mamei lui DIRK pentru a îi cere iertare, în loc să născocească tot timpul trucuri şi şmecherii noi ca să corupă adevărul şi justiţia.

Evoluţia bolii împăratului Umberto este exact paralelă cu evoluţia conflictuală a decăderii stimei de sine şi se supune astfel cu precizie LEGII DE FIER A CANCERULUI.

Astăzi ştiu că, prin discuţiile intense purtate cu soţia mea care era un medic foarte binevoitor, am reuşit să rezolv conflictul meu (de pierdere), a cărui conflictualitate a constat în faptul că îmi făceam cele mai cumplite reproşuri pentru că nu l-am transferat pe fiul meu DIRK din climatul dezgustător al Spitalului Universitar din Heidelberg atunci când ar mai fi fost timp. În acea perioadă, eram foarte indiferent faţă de moarte.
Chiar şi atunci când mi s-a spus că sufăr de cancer, noaptea îl visam tot timpul pe DIRK.

Atunci am fost operat, astăzi însă, după ce cunosc LEGEA DE FIER A CANCERULUI, cu siguranţă nu m-aş mai lăsa operat.

Fiind medic şef internist la un spital oncologic din Bavaria - afiliat Spitalului Universitar din München, am avut ocazia să cercetez prezumţia mea referitoare la cauza psihică a cancerului. Când mi-am început activitatea acolo, ceilalţi îşi băteau joc de mine spunând: „Acolo îi şi este locul, deja îşi caută un loc unde să poată muri.”

Am fost, în mod respectuos, lăsat în pace (timp de jumătate de an). Nu s-a bănuit nimic rău. Adversarii mei s-au speriat numai pe 5 octombrie 1981 când am anunţat, pe postul RAI şi la televiziunea bavareză, că găsisem un nou sistem pentru formarea, localizarea şi evoluţia cancerului.
Mecanismul de formare l-am numit SINDROMUL DIRK-HAMER (DHS), pentru că acest mecanism de formare al cancerului a fost observat pentru prima oară după moartea fiului meu, de către mine însumi! De atunci, sunt vânat ca un iepure pe câmp deschis.

Primul care a venit la mine a fost medicul şef al spitalului care mi-a spus că aş fi inventat acest sistem doar ca să dovedesc faptul, că şi prinţul a fost vinovat de îmbolnăvirea mea de cancer, aşa i-ar fi explicat „un domn din München“. În afară de asta, ar fi vorbit la telefon timp de două ore cu Mildred Scheel (Preşedintele instituţiei “Deutsche Krebshilfe” [Societatea germană de luptă contra cancerului]), cu Prof. Krokowski (Kassel) şi cu încă alţi profesori din München, şi ei toţi ar fi sugerat excluderea urgentă a lui Hamer din spital, pe motivul „inducerii în nesiguranţă a pacienţilor”.

Am fost pus să dezmint, adică să spun că m-am înşelat, în caz contrar fiind obligat să plec imediat. Am plecat.

Prin munca mea intensivă, la spitalul oncologic bavarez, a crescut certitudinea mea cu privire la faptul că fiecare îmbolnăvire de cancer începe cu un şoc psihic grav, trăit în mod conflictual. Nu ar trebui însă trecut sub tăcere faptul că, pentru a înţelege pe deplin sistemul formării cancerului, ba chiar apariţia oricărei aşa-numite „boli”, era necesar un ajutor venit din exterior.

De aceea nici nu mi-e teamă să relatez verosimil cele ce urmau să se întâmple, chiar dacă multora li se va părea „neştiinţific”.

LEGEA DE FIER A CANCERULUI este moştenirea lăsată de fiul meu DIRK. Nu numai că moartea lui a prilejuit descoperirea acestor legături, eu cred că a contribuit la această descoperire chiar şi după moartea sa.

S-a întâmplat în felul următor:
În septembrie 1981, când credeam că găsisem o explicaţie pentru geneza cancerului şi anume SINDROMUL DIRK-HAMER, „mi s-au înmuiat genunchii”, cum s-ar spune.
Această descoperire mi s-a părut atât de formidabilă, încât îmi era greu să o cred.

Noaptea am avut un vis: fiul meu, DIRK, cu care visam şi mă sfătuiam des, mi-a apărut în vis, mi-a zâmbit cu acel zâmbet plin de bunătate, aşa cum obişnuia el deseori să zâmbească, şi mi-a spus: „Ceea ce ai găsit tu, Geerd, este corect, este perfect corect, eu pot să îţi spun asta, deoarece acum ştiu mai multe decât tine. Ţi-ai dat foarte bine seama. Acest lucru va declanşa o revoluţie în medicină. Poţi să îl publici pe răspunderea mea. Dar mai trebuie să cercetezi. Nu ai aflat încă totul, îţi mai lipsesc două lucruri foarte importante.”

M-am trezit şi am reţinut bine fiecare cuvânt din conversaţia noastră.
Eram liniştit şi ferm convins că SINDROMUL DIRK-HAMER este potrivit. Până în acel moment, examinasem în jur de 170 de pacienţi.

L-am sunat pe domnul Oldenburg de la Televiziunea Bavareză, care realizase deja, în luna mai 1978, un reportaj scurt despre scalpelul - Hamer în cadrul congresului chirurgilor din München. A venit la Oberaudorf şi a realizat un film de scurt metraj, difuzat în data de 4.10.1981 în Bavaria, iar în acelaşi timp se difuza rezultatul într-un reportaj la televiziunea italiană RAI.

Atunci am început să analizez, cu un avânt extraordinar, alte cazuri. Ştiam precis că spitalul mi-ar tăia calea în scurt timp, deoarece rezultatele mele se contraziceau puternic cu medicina tradiţională.

Analizând tot mai multe cazuri şi revenind la cele anterioare, pe care le-am centralizat într-un tabel, am făcut o constatare imensă: „cancerul” de col uterin spre exemplu avea mereu un conţinut de trăire conflictuală aparte, şi anume unul sexual.
Cancerul de sân avea la bază un conflict omenesc, de cele mai multe ori chiar un conflict între mamă şi copil.
Cancerul ovarian avea un conţinut de trăire conflictuală genital-anală ş.a.m.d.

Pe de o parte, aceste sesizări îmi păreau logice şi rezonabile, pe de altă parte îmi venea foarte greu să le cred, pentru că erau nu doar împotriva medicinii tradiţionale, ci dădeau toată medicina peste cap, deoarece acest lucru însemna că psihicul defineşte locul unde se va dezvolta cancerul!

Atunci „mi s-au înmuiat genunchii” din nou. Mi s-a părut că toată treaba asta mă depăşea.

În următoarea noapte, l-am visat iarăşi pe fiul meu DIRK şi am vorbit din nou cu el. M-a lăudat şi mi-a spus: „Ia te uită Geerd, ce repede ai descoperit asta. Ai făcut-o foarte bine.” Apoi a zâmbit iarăşi cu zâmbetul său incomparabil şi mi-a spus:
„Acum îţi mai lipseşte doar un lucru, după care vei fi găsit totul. Încă nu ai voie să te opreşti. Trebuie să cercetezi mai departe. Vei găsi cu siguranţă şi acest ultim lucru.”

Iarăşi m-am trezit ferm convins de corectitudinea rezultatelor mele şi am început să cercetez mai departe, cu şi mai mult zel, ca să îmi dau seama la ce s-a referit fiul meu DIRK când a pomenit de acel ultim lucru.

Am cercetat toate cazurile care au urmat sub prisma criteriilor cunoscute de mine şi am constatat că acestea se potriveau perfect în toate cazurile ce aveau să urmeze. Aşadar, DIRK a avut dreptate. Am cercetat minuţios nu numai toate cazurile anterioare despre care aveam întocmite procese verbale, ci îndeosebi şi „carcinoamele în stare latentă”, dar şi cazurile care aveau să urmeze.

Secretul legăturilor din cadrul procesului cancerului – şi după cum se va vedea în cele ce urmează din cadrul întregii medicini, lucru constatat deja în vara anului 1981 – constă în înţelegerea „carcinoamelor în stare latentă”. Pe atunci le spuneam colegilor: „Când vom afla de ce dormim, atunci vom fi descoperit secretul cancerului.”

Colegii îşi făceau semne şi mă considerau un ciudat. Nu puteau să înţeleagă, de ce Hamer cercetează prin toate secţiile spitalului, căutând „carcinoame latente” şi lucruri pe care acestea le-ar putea avea în comun.

Totul a devenit o luptă contra cronometrului. Ştiam bine că în scurt timp mi se va interzice să examinez pacienţi. Din această cauză, în ultima mea tură de sfârşit de săptămână, am examinat pacienţi „zi şi noapte”. Atunci însă am constatat un lucru absolut uimitor:

În cazurile în care pacienţii au supravieţuit, conflictul era mereu eliminat; de partea cealaltă, conflictul nu fusese rezolvat în cazurile deceselor sau al celor cu dezvoltare progresivă.

Deja mă obişnuisem să cred corecte anumite lucruri pe care colegii, cu care încercam să vorbesc despre ele, le numeau nonsensuri, nefiind interesaţi să le cunoască mai îndeaproape. Această descoperire însă nu era doar cu trei, ci de-a dreptul cu zece numere prea mare pentru mine. Eram cu totul „dizolvat” şi literalmente mi s-au înmuiat genunchii din nou. Într-o asemenea stare, abia aşteptam să vină noaptea următoare ca să îi prezint temele de casă profesorului meu DIRK.

Iarăşi l-am visat pe DIRK al meu, visul a fost la fel de clar ca şi ultimele dăţi. De această dată, era chiar vesel în admirarea lui, mi-a zâmbit cu apreciere şi a spus: „Nu aş fi crezut că ar fi posibil să descoperi lucrurile aşa de repede.
Da, este corect aşa. Acum ai totul.
Nu îţi mai lipseşte nimic. Toate se întâmplă exact astfel. Acum poţi publica totul pe răspunderea mea, îţi promit că nu te vei compromite, pentru că acesta este adevărul!”

Când m-am trezit dimineaţa şi mi-am văzut visul limpede în faţa ochilor, mi-au dispărut şi ultimele îndoieli. Întotdeauna am avut încredere în DIRK al meu, iar acum când nu mai trăia, cu atât mai mult.

Bineînţeles că, după ce mi-am prezentat descoperirile într-un referat în faţa colegilor de la spital (împotriva cărora nimeni nu a putut aduce o obiecţie adevărată), am fost concediat imediat pe termen nedeterminat, lucru ce ar fi trebuit să se întâmple deja la sfârşitul lunii septembrie. Mi-a fost interzisă chiar şi intrarea în cantina medicilor, pentru că un medic şef a trebuit să admită, în faţa asistenţilor, într-o conversaţie purtată cu mine, că totuşi ar putea fi corect ceea ce am spus eu. Aşadar am primit o interdicţie oficială de a frecventa cantina, fiindcă îl adusesem pe „medicul şef Merkel într-o situaţie de incertitudine”.

Am povestit mai multor oameni, imediat după, dar şi mai târziu, despre visurile mele şi le-am spus că, în fond, îl consider pe fiul meu, DIRK, inventatorul LEGII DE FIER A CANCERULUI. Este posibil ca unii oameni să fi ajuns, înaintea mea, la acest nivel pe plan cognitiv, însă nu au avut destulă încredere pentru a face paşii următori. Cine ştie dacă eu aş fi îndrăznit să merg mai departe… dacă DIRK al meu nu mi-ar fi oferit, în vis, certitudinea că ceea ce am găsit este corect.

De aceea, nu mă tem să relatez ceea ce s-a întâmplat. Adevărul nu poate diminua nici aşa-numita „ştiinţificitate”, nici meritul unui om.

Faima îi revine lui DIRK, fiindcă el nu doar că a condus, prin moartea sa, la descoperirea legăturilor existente în cadrul cancerului, ci a continuat şi după aceea să-mi inducă şi să-mi transmită aceste certitudini. Din acest motiv, consider descoperirile legate de interconexiunile cancerului ca fiind moştenirea lăsată de fiul meu DIRK. Aşa să şi rămână!

Dragi cititori, până aici v-am relatat, în mod veridic, cum am ajuns la descoperirea LEGII DE FIER A CANCERULUI. 

DHS-ul (SINDROMUL DIRK HAMER) este punctul de rotire şi pivotare al Ştiinţei Vindecării Germanice.
- Fiecare îmbolnăvire de cancer este precedată de un şoc psihic puternic, un eveniment şocant conflictual extrem de grav.
- Evenimentul conflictual este întotdeauna un lucru acut, dramatic (în sufletul pacientului).
- Evenimentul şocului conflictual este întotdeauna trăit în solitudine.

Este important să clarificăm faptul că în secunda apariţiei DHS-ului, care surprinde persoana „pe picior greşit“, nu intervine doar un eveniment şocant ca atare, ci are loc un eveniment – şocant - conflictual cu un conţinut foarte exact!

Dacă folosim cuvântul „conflict“, atunci trebuie explicat imediat, că nu este vorba despre conflicte în accepţiunea de până acum, deci despre conflicte psihologice, ci despre conflicte biologice. Conflictele de acest tip pot fi suferite de oameni, de animale, ba chiar şi de plante într-un mod asemănător.

Ce este un lucru conflictiv?
O trăire care provoacă un şoc şi care surprinde persoana într-o asemenea măsură, încât aceasta nu poate reacţiona din prima:
-  Nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva.
-  Nu m-aş fi aşteptat niciodată la aşa ceva.
-  Mă simţeam de parcă mă trăsnise fulgerul.
-  Am încremenit.
-  Am rămas în stare perplexă.
-  Am rămas fără cuvinte.

Însă ceea ce simţim noi ca fiind un „factor de stres“ nu trebuie neapărat să declanşeze un DHS cu Conflict Biologic; de ex. moartea unei persoane sau un divorţ; sau faptul că cineva este un alcoolic. Aceste lucruri nu trebuie să fie neapărat „neaşteptate“, informaţia nu trebuie să ne găsească nepregătiţi şi lucrurile nu trebuie să fie incomprehensibile în totalitate.

Însă LEGEA DE FIER A CANCERULUI a fost doar un prim pas pe calea care a condus la Ştiinţa Vindecării Germanice. A fost prima dintre cele 5 Legi Biologice ale Naturii.